Plonjat-am

Mila,un cuvand dulce si neinsemnat
De pe munte,incet m-am aruncat...
Cum pot visa la propriu-m egou
Daca in jurul meu,nu exista ecou!

Nu pot zbura la nesfarsit
Spre perfecta-mi persoana
Cand in jurul meu,ascult un ticait
Intr-o liniste deplina.

Plonjat-am de la cota doua mii
Inspre o tacere divina,
Dar m-am trezit a fi,a lunii;
Paravan,dintre soare si lumina.

Umbrit de vise,idealuri neatinse
A trecut totul,ca o luna plina...
Vazduhul,incetosat,se aprinse
Tot ce am fost,transformandu-se-n ruine.