Plonjat-am

Mila,un cuvand dulce si neinsemnat
De pe munte,incet m-am aruncat...
Cum pot visa la propriu-m egou
Daca in jurul meu,nu exista ecou!

Nu pot zbura la nesfarsit
Spre perfecta-mi persoana
Cand in jurul meu,ascult un ticait
Intr-o liniste deplina.

Plonjat-am de la cota doua mii
Inspre o tacere divina,
Dar m-am trezit a fi,a lunii;
Paravan,dintre soare si lumina.

Umbrit de vise,idealuri neatinse
A trecut totul,ca o luna plina...
Vazduhul,incetosat,se aprinse
Tot ce am fost,transformandu-se-n ruine.

O amintire

Ma intreb adesea; cine esti si unde ai disparut?
Nu-ti mai recunosc chipul dar sunt sigur ca ai fost de mult?!
Nu mai am amintiri cu tine,cred ca te-am placut?!?
Sau sunt eu acela,ce in timp,singur s-a pierdut?!!

Au fost zile insorite,altele prea pline de ploi
Mereu a fost vorba de mine,de tine, niciodata de noi
A fost frumos si cred ca aproape s-a terminat
Deaceea cred ca totul v-a ramane uitat.

Dincolo de trup si suflet
Eternul vis e efemer
Rasar visele pe cer
Si eu ma sting incet.

Sublima bolta prea maiastra
Vis de primavara stralucitor
Ma-mpart in doua pe covor
Uitandu-ma adesea pe fereastra.

Tu om ai fost in viata mea
Si om vei fi aevea...
Cu ganduri ce dor in pridvor
M-apasa adesea falnic dor.

Timpul,necrutator deopotriva
N-are nimeni nici o vina
Venim si plecam adesea
Doar viata ne v-a potoli setea.